Hotelurile cu SPA sau agro-pensiunile, principalele destinații în minivacanța de Ziua Națională

Publicat de Corina Muntean, 30 noiembrie 2021, 13:46 / actualizat: 1 decembrie 2021, 12:11
Mureșenii care dețin un certificat verde și nu au rămas acasă în minivacanța de 5 zile din acest an, au preferat să viziteze destinațiile cu ape termale sau sărate din stațiunile balneare.
De asemenea, au fost preferate și zonele rurale sau montane, majoritatea preferând să rămână la destinații interne.
Față de anul trecut, interesul e mai mare pentru turism, însă mult scăzut față de 2019 când nu eram în pandemie, aflăm de la Ioan Ceușan, directorul unei agenții de turism din Târgu-Mureș:
Mureșenii se duc, de regulă, în această minivacanță de 1 Decembrie și, în general, se duc în zonele cu SPA și aici aș nominaliza stațiunile Felix, Tușnad, Sovata, Praid, Geoagiu sau Călimănești Căciulata. S-au mai dus și în zonele rurale cu agroturism precum Maramureș sau Bucovina. E o creștere a interesului față de anul trecut dar nu putem încă compara vânzările cu cele din 2019 având în vedere faptul că toți turiștii trebuie să fie vaccinați și acest lucru este un impediment pentru mulți care nu s-au vaccinat. Mai sunt locuri (în cazări) tocmai din acest impediment al certificatului verde.
O parte dintre mureșeni și-au făcut deja planurile pentru sărbătorile de sfârșit de an, inclusiv spre destinații externe.
Instabilitatea adusă de pandemie și evoluția unor noi tulpini, îi ține însă pe mulți în așteptare. Stagnarea rezervărilor i-a determinat pe mulți tur-operatori să vină cu oferte imbatabile, atât pentru iarnă, cât mai ales pentru sezonul estival.
Aceștia oferă deja pachete turistice cu 50% reducere dacă se achită integral în 48 de ore, mai spune specialistul în turism, Ioan Ceușan:
Avem vânzări destul de bune și pentru Crăciun și pentru Revelion. Sigur, nici ele nu se ridică la nivelul anilor 2018-2019 din aceste motive: trebuie să dețină un certificat verde, așa este legea în momentul de față, și apoi nu știm ce se va întâmpla. Deocamdată, restaurantele sunt deschise până la ora 21,00. Pentru perioada Revelionului sunt, în general, două destinații: o destinație internă care, de regulă, cuprinde zona Bucovinei, a Maramureșului, sau zona de schi: Sinaia, Predeal, Brașov, Bran. Destinații externe avem, în special, câteva zone cale, mai ales Egiptul care are prețuri destul de rezonabile. Peste tot există o condiție: fie prezintă certificatul verde, fie un test.
Datele statistice din primele opt luni din an arată că și în județul Mureș turismul a înregistrat o creștere.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, peste 240.000 de turiști au vizitat județul Mureș, cu 44% mai mulți decât în 2020.
Majoritatea turiștilor străini au venit din Ungaria, Germania și Republica Moldova.
Cristina Bulbescu