Hotelul de Gheață de la Balea Lac nu este încă ridicat

Publicat de Corina Muntean, 15 decembrie 2019, 13:20
Din cauza vremii deosebit de calde, lucrările pentru construcția Hotelului de Gheață de la Bâlea Lac nu au putut începe încă. Deși inaugurarea era programată sa aibă loc în Ajunul Crăciunului, administratorii s-au văzut obligați să anuleze toate rezervările făcute până în data de 20 ianuarie a anului viitor, când speră că Hotelul de Gheață să își poată primi cei dintâi oaspeți.
Temperaturile foarte ridicate din ultimele săptămâni au făcut ca stratul de gheață de pe Lacul Bâlea, de unde sunt tăiate cu drujbele blocurile de gheață pentru construcția hotelului, să fie aproape inexistent. Stratul de zapadă, deși cel mai consistent din țară, este foarte mic pentru această perioada a anului la Bâlea Lac, măsurând doar circa 60 de cm.
Este pentru prima oară în ultimii 15 ani, când din cauza condițiilor meteorolgice nefavorabile, lucrările de construcție a ineditului hotel de gheață, singurul de acest fel din România, sunt amânate atât de mult, informează RRA.
Carmen Vulcan