Hocheiștii României, în Slovenia

Publicat de MIRELA ROTAR, 17 mai 2021, 07:09 / actualizat: 17 mai 2021, 8:46
Naționala de hochei pe gheață a României participă, în perioada 15-21 mai, la turneul internațional „Beat Covid-19” găzduit de „Arena Tivoli” din orașul sloven Ljubljana.
Tricolorii au pierdut cu 2-3 în fața Franței – sâmbătă, 15 mai (FOTO) și vor mai juca împotriva Ucrainei – luni, 17 mai, de la ora 17:30, apoi cu Slovenia – marți, 18 mai, începând cu ora 21:00, cu Austria – joi, 20 mai, de la ora 17:30 și contra Poloniei – vineri, 21 mai, tot de la ora 17:30.
Din lotul selecționatei noastre fac parte 9 jucători de la campioana României, Corona Brașov Wolves, 5 de la Sport Club Csíkszereda, 3 de la CSM Galați și tot 3 de la Hochei Club Gheorgheni.
Septimiu Cioloboc