Hocheiștii ciucani… prelungesc suspansul în Erste Liga

Publicat de MIRELA ROTAR, 24 martie 2022, 08:28
La Debrecen s-au disputat meciurile 3 și 4 ale celei de-a doua semifinale din campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga: DEAC Debrecen – Sport Club Csíkszereda 1-4 (FOTO) marți, 22 martie și 4-3 miercuri, 23 martie.
Scorul general a devenit 3-1 pentru harghiteni, jucându-se pe principiul „cel mai bun din șapte partide”, astfel că întâlnirea a 5-a este programată vineri, 25 martie, începând cu ora 18:30, la patinoarul „Vákár Lajos” din Miercurea Ciuc.
În finală este deja calificată FTC-Telekom Ferencváros Budapest, după 4-1 scor general cu Hockey Klub Gheorgheni.
Septimiu Cioloboc