Hocheiștii brașoveni, victorioși la Budapesta

Publicat de APETRI MARGARETA, 27 noiembrie 2023, 09:53 / actualizat: 27 noiembrie 2023, 11:29
Duminică, 26 noiembrie, în campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, au fost programate tot patru confruntări: Ferencváros Budapest – Hockey Klub Gheorgheni 4-1, UTE Budapest – Corona Brașov Wolves 2-6 (FOTO), Dunaújvárosi Acélbikák – FEHA 19 0-1 și Budapest Jégkorong Akadémia HC – Sport Club Csíkszereda 5-4.
În frunte a urcat Budapest Jégkorong Akadémia HC (cu 32 de puncte), urmată de UTE Budapest (cu 32 de puncte) și Ferencváros Budapest (cu 31 de puncte). Hockey Klub Gheorgheni a căzut pe poziția a 4-a (cu 31 de puncte), Corona Brașov Wolves se află pe poziția a 5-a (cu 29 de puncte), iar Sport Club Csíkszereda staționează pe locul al 7-lea (cu 24 de puncte).
Următoarele meciuri se vor disputa marți, 28 noiembrie, de la ora 19:30: Urșii Polari Miskolc – Sport Club Csíkszereda, Ferencváros Budapest – Corona Brașov Wolves și DEAC Debrecen – Hockey Klub Gheorgheni.
Autor: Septimiu Cioloboc