Hocheiștii brașoveni, lideri în Erste Liga
Publicat de Stan Lucian, 21 septembrie 2024, 10:17
Ediția 2024-2025 a campionatului româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, a programat vineri, 20 septembrie, cinci jocuri:
Corona Brașov Wolves – Budapest Jégkorong Akadémia HC 4-2, Sport Club Csíkszereda – Urșii Polari Miskolc 2-2 și 3-2 după prelungiri, UTE Budapest – Dunaújvárosi Acélbikák 2-1, Ferencváros Budapest – Hockey Klub Gheorgheni 5-1 și DEAC Debrecen – FEHA 19 scor 6-2.
În clasament conduce campioana în exercițiu Corona Brașov Wolves (FOTO, cu 9 puncte), urmată de DEAC Debrecen (cu 6 puncte) și UTE Budapest (tot cu 6 puncte). Sport Club Csíkszereda ocupă treapta a 8-a (cu 2 puncte), în vreme ce Hockey Klub Gheorgheni se află pe locul 10, ultimul (cu zero puncte).
Autor: Septimiu Cioloboc