HK Gheorgheni, în semifinalele Erste Liga de hochei!

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 martie 2022, 08:32
„Sferturile” campionatului româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, se desfășoară în sistemul „cel mai bun din șapte partide”, iar marți, 8 martie, au avut loc meciurile 4 din întâlnirile: Corona Brașov Wolves – Hockey Klub Gheorgheni 1-2, la general 0-4, scor cu care harghitenii (FOTO) s-au calificat în semifinale și MAC Újbuda Budapest – Sport Club Csíkszereda 2-5, la general 1-3.
Miercuri, 9 martie, de la ora 19:30, sunt programate jocurile 5 din întâlnirile: FTC-Telekom Ferencváros Budapest – Urșii Polari Miskolc (scor general 3-1) și UTE Budapest – DEAC Debrecen (scor general 1-3).
Joi, 10 martie, începând cu ora 18:30, la patinoarul „Vákár Lajos” din Miercurea Ciuc, va avea loc meciul 5 al întâlnirii dintre Sport Club Csíkszereda și MAC Újbuda Budapest.
Septimiu Cioloboc