Here’s To Life! – concert de jazz cu public, la Sala Radio
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 iunie 2021, 16:04
Joi, 10 iunie (ora 19:00), ultimul concert al seriei Jazz Evenings at Radio Hall din stagiunea 2020-2021 de la Sala Radio se intitulează sugestiv Here’s To Life! – un „cântec” închinat bucuriei vieţii şi revenirii publicului în sală, după un lung şir de evenimente transmise live prin calea undelor şi online, din motive pandemice.
Protagoniştii seriei de concerte, pianistul George Natsis şi trompetistul Sebastian Burneci, îi vor avea alături pe Paolo Profeti la saxofon, Adrian Flautistu la contrabas, Laurenţiu Zmău la baterie si Adrian Cojocaru la percuţie şi trombon. Fiecare dintre muzicienii pe care îi veţi aplauda la Sala Radio sunt reprezentanţii celor patru partide muzicale ce alcătuiesc Big Band-ul Radio România (saxofoane, trompete, tromboane şi secţia ritmică). Ei sunt şi iniţiatorii acestei serii de concerte, în perioada când restricţiile pandemiei au făcut imposibilă funcţionarea întregului big band.
Concepţia proiectului şi conducerea muzicală îi aparţin lui Paolo Profeti.
„După această perioadă atât de grea pentru noi toţi, închidem sezonul de concerte live la Sala Radio cu un mesaj plin de optimism, cu bucuria pe care de fiecare dată o trăim când ne adresăm publicului – chiar şi de la distanţă – şi cu speranţa revenirii în sala de concerte şi la începutul stagiunii viitoare.” – a declarat Sebastian Burneci despre acest eveniment
În repertoriul serii veţi asculta piese ca: Strasbourg St. Denis (R. Hargrove), Mr. Clean (Weldon Irvine), Jive Samba (Nat Adderley), The Blessing (O. Coleman), The Jody Grind (H. Silver), Mercy, Mercy, Mercy (J. Zawinul) ş.a.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro, şi pe paginile de Facebook Orchestrele şi Corurile Radio şi Radio România Muzical.
Biletele sunt disponibile în sistem online, pe iabilet.ro, şi la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele se pot achiziţiona, de asemenea, şi în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman şi pe terminalele Selfpay. Online, puteţi plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în ţară.