“Hepatita NU așteaptă! E timpul să acționăm acum! Nu avem nicio scuză!”

Publicat de Corina Muntean, 25 iulie 2021, 15:05
Este mesajul Alianței Mondiale de Hepatită, transmis în aceste zile. Miercuri, 28 iulie, este Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, ocazie cu care locuitorii Brașovului vor putea afla informații extrem de importante legate de aceste boli.
Astăzi, până la ora 20:00, în Piața Sfatului vor fi împărțite materiale informative și va exista posibilitatea de a afla detalii la zi despre hepatitele virale. În plus, persoanele care vor răspunde unui chestionar despre hepatitele virale vor primi un kit de igienă.
Președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, Marinela Debu:
Un stil de viață sănătos și vaccinarea nou-născuților sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirii. Multe vieți pot fi salvate prin depistarea la timp și accesul la tratament imediat, atunci când medicul decide că este momentul.