Harghiteanul atacat de urs în acest weekend va beneficia de un avocat gratuit

Publicat de Rotar Mirela, 23 mai 2022, 11:09 / actualizat: 27 mai 2022, 16:18
Un bărbat din satul Văleni, județul Harghita, a ajuns la spital vineri seara, după ce a fost atacat de un urs.
Bărbatul a fost internat la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc, a fost supus unor intervenții chirurgicale, iar starea lui este stabilă.
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a precizat că, dacă va dori să ceară despăgubiri, victima va putea apela la un avocat care s-a oferit să se implice pro bono în astfel de cazuri:
Și pentru acest caz contactăm avocatul pe care l-am găsit, care reprezintă fără plată acei oameni care au fost atacați de urși. Sper ca cel care a fost atacat de urs va cere despăgubiri din partea statului român pentru că proprietarul urșilor, responsabilul urșilor din România este statul român.
Borboly Csaba nu susține varianta relocării urșilor, care ar putea face aceleași probleme în altă parte, și susține că autoritățile centrale trebuie să ia măsuri mai ferme pentru protejarea vieții oamenilor.
Eu nu cred în relocare pentru că ursul de aici, de la mine, sau ursul de la Feliceni, dacă va fi relocat undeva, acolo va face pagube, deci nu va face la mine sau nu va fi pusă în pericol viața mea sau a familiei mele, ci a altei persoane. Știm foarte bine că ursul care deja mănâncă și nu îi e frică de om, vine între oameni și atacă oamenii, acela niciodată nu va mai putea să trăiască cum am dori sau cum am văzut în povești sau în basme. Aici trebuie luate niște decizii.
Președintele CJ Harghita a prezentat imagini care indică prezența unui urs în apropierea casei sale, care se află chiar lângă spitalul din Miercurea Ciuc, unde pompierii și jandarmii au fost nevoiți să intervină pentru alungarea animalului.
Raluca Creț