Harghita: vânătoare de control la vulpi
Publicat de radiomures, 6 martie 2013, 00:00
În Harghita se derulează, în această perioadă, o vânătoare de control la vulpi.
Veterinarii vor să stabilească dacă momelile vaccinale administrate împotriva turbării sunt eficiente.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Harghita, dr. Pusok Laszlo, a declarat că, până acum, au fost aduse de vânători 15 vulpi împuşcate. Probele vor fi trimise la Institutul de Diagnostic pentru Sănătatea Animalelor din Bucureşti, pentru efectuarea testelor privind eficienţa vaccinului antirabic. Direcţia Sanitar Veterinară plăteşte fondului de vânătoare de pe care s-au împuşcat vulpile câte 50 de lei pe exemplar. În pădurile din Harghita au fost distribuite, anul trecut, 1500 de momeli vaccinale, pentru imunizarea vulpilor împotriva turbării.În acest an a fost descoperit şi primul caz de turbare, la o vulpe cu comportament neobişnuit care a fost ucisă în apropierea comunei Dăneşti.
Ioana Dima