Harghita: Trei pârtii de schi deschise zilnic la Mădăraş, începând de luni

Publicat de Andrei Borz, 22 decembrie 2022, 17:28
Trei pârtii de schi din localitatea Mădăraş vor fi deschise zilnic începând cu data de 26 decembrie, stratul de zăpadă artificială măsurând 30 de centimetri, informează reprezentanţii domeniului schiabil.
Aceştia au menţionat că în momentul de faţă se poate schia pe două pârtii, una pentru începători şi una pentru avansaţi, dar de luni vor fi deschise trei pârtii, zilnic între orele 10-16, respectiv 18-21.
Administratorii domeniului schiabil Harghita Mădăraş au precizat că din cauza vremii nefavorabile stratul de zăpadă este mai mic decât în alţi ani, dar totuşi se aşteaptă la un aflux mare de schiori.
Aceştia recomandă turiştilor să îşi echipeze maşinile corespunzător, subliniind că accesul către pârtii se face pe drumuri forestiere, înzăpezite şi acoperite pe alocuri cu gheaţă.