Harghita: S-au intensificat patrulările în păduri, pentru prevenirea pestei porcine africane

Publicat de radiomures, 10 august 2018, 18:25
Reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi gestionarii fondurilor de vânătoare din Harghita au intensificat patrulările în păduri, iar pe drumurile naţionale şi judeţene au fost instituite filtre, pentru prevenirea pestei porcine africane.
Potrivit directorului Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Lado Zsolt, cei care văd mistreţi morţi sau alte animale, trebuie să anunţe primul medic veterinar din zonă, pentru a interveni rapid’.
De asemenea, au fost iniţiate filtre permanente pe drumurile naţionale, la intrările în judeţ, dar şi pe drumurile din interiorul judeţului, în vederea identificării posibilelor transporturi de animale, produse animale sau cereale, pentru prevenirea introducerii bolii în Harghita.