Harghita: Proiect de cartografiere a 500 de arbori speciali din Miercurea-Ciuc şi de elaborare a unei aplicaţii mobile

Publicat de Rotar Mirela, 27 iulie 2022, 08:49
Elaborarea unui studiu detaliat despre 500 de arbori din Miercurea-Ciuc, dar şi dezvoltarea unei aplicaţii mobile sunt incluse într-un proiect finanţat din fonduri norvegiene şi derulat în parteneriat de Primăria Miercurea Ciuc şi o asociaţie din municipiu.
Potrivit unui comunicat transmis presei, în perioada următoare municipalitatea va lua măsuri pentru a rezolva problemele privind spaţiile verzi din oraş, printre care se numără protejarea copacilor sănătoşi din parcuri, salvarea celor bolnavi şi, acolo unde se justifică, tăierea copacilor care reprezintă un pericol public.
Aplicaţia va oferi date privind toţi copacii plantaţi pe spaţiile publice din oraş, permiţând, astfel, o legătură mai facilă între locuitorii oraşului şi Direcţia Floricolă a municipiului. Vor fi folosite instrumente de mare precizie pentru a evalua starea copacilor, unul dintre acestea fiind un tomograf.