Harghita: Primăria Gheorgheni amplasează în municipiu containere pentru colectarea uleiului uzat

Publicat de MIRELA ROTAR, 17 februarie 2022, 19:08
Mai multe containere pentru colectarea uleiului uzat au fost amplasate în municipiul Gheorgheni de către primăria oraşului, în parteneriat cu o firmă din Odorheiu Secuiesc.
Municipalitatea din Gheorgheni a anunţat, pe pagina sa de Facebook, că deocamdată în cele mai aglomerate zone ale oraşului au fost amplasate şase containere, urmând ca în viitor numărul punctelor de colectare să crească.
Locuitorii oraşului sunt rugaţi să nu pună ulei uzat direct în containere, ci să să îl aducă în flacoane de plastic bine închise.
La punctele de colectare se pot recicla, pe lângă ulei alimentar ‘stricat sau expirat’, şi unt, untură, margarină, grăsimea rezultată în urma gătirii sau uleiuri vegetale rămase după marinare.
Cantitatea colectată va fi transportată de către firma parteneră, cea mai mare parte a uleiului uzat urmând să fie refolosită în producţia de asfalt, mai precizează sursa citată.