Harghita: Peste 32.000 copii beneficiază de produse oferite prin Programul pentru şcoli al României
Publicat de Rotar Mirela, 25 septembrie 2024, 12:49
Peste 32.000 de copii din judeţul Harghita vor beneficia de produsele oferite gratuit prin Programul pentru şcoli al României, a anunţat Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita.
Totodată, se precizează că din cele 32 de şcoli beneficiare ale Programului naţional ‘Masă sănătoasă’, în urma apelului lansat de Consiliul Judeţean, 30 de şcoli vor distribui şi produsele din cadrul Programului pentru şcoli al României.
Livrarea produselor de panificaţie este estimată să înceapă la 1 octombrie, iar în ceea ce priveşte produsele lactate, livrarea a început săptămâna trecută.
De asemenea, sunt în curs de semnare contractele pentru livrarea fructelor în şcoli.