Harghita: Centrul sportiv RideMore, unic în ţară, a fost inaugurat, la Miercurea-Ciuc

Publicat de Andrei Borz, 6 ianuarie 2023, 15:40 / actualizat: 6 ianuarie 2023, 17:15
Un centru pentru pregătirea sportivilor din domeniul sporturilor de acţiune, unic în ţară, a fost inaugurat azi, la Miercurea-Ciuc.
Centrul RideMore are o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi şi cuprinde un skate park, trambuline, cu zonă de ninja warrior, panou de căţărare, sală de yoga, sală de crossfit, dar şi camere de cazare.
La RideMore Center din Miercurea-Ciuc vor putea fi practicate cel puţin cinci discipline sportive, printre care şi sporturi olimpice, respectiv snowboard, freestyle schi, BMX, skateboard şi căţărare.
Investiţia se ridică la un milion de euro, din care 700.000 euro finanţare asigurată de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei, iar restul de Asociaţia RideMore.