Harghita: Bărbat fără permis de conducere şi cu o alcoolemie de peste 1,20 mg/l, depistat la volan
Publicat de Rotar Mirela, 4 ianuarie 2024, 12:39
Poliţiştii harghiteni au depistat în cursul nopții un bărbat în vârstă de 28 de ani, care conducea un autovehicul pe raza localităţii Ciceu, deşi nu deţine permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, acesta avea o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de către poliţişti în bazele de date ale Poliţiei Române a reieşit faptul că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru niciuna dintre categoriile prevăzute de lege, au precizat reprezentanţii IPJ Harghita.
Poliţiştii continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.