UPDATE Harghita: A treia zi de căutări în lacul Zetea în cazul tânărului de 23 ani dat dispărut

Publicat de Stan Lucian, 8 februarie 2025, 12:22 / actualizat: 8 februarie 2025, 15:47
UPDATE ORA 15:45 – Operațiunea de căutare a încetat, însă fără rezultat.
****
Misiunea de căutare în lacul Zetea a tânărului de 23 ani, dat dispărut, a fost reluată în această dimineaţă, la aceasta participând, pentru a treia zi consecutiv, pompieri militari şi civili, precum şi salvamontişti.
Tânărul a fost dat dispărut în cursul zilei de joi, 6 februarie, de către mama sa, din Odorheiu Secuiesc, care a anunţat că acesta a plecat de acasă în data de 3 februarie şi nu s-a mai întors.
El este căutat în acea zonă întrucât se bănuieşte că ar fi intrat în lac, maşina sa fiind găsită parcată pe marginea apei.
Misiunea de căutare este una dificilă din cauza condiţiilor neprielnice, şi anume temperaturi foarte scăzute, lacul este îngheţat, iar vizibilitatea este redusă.
În timpul căutărilor au fost utilizate diferite echipamente speciale, inclusiv sonar şi dronă subacvatică sau unităţi de căutare cu câini, dar în ciuda eforturilor ample de cercetare nu s-a obţinut încă niciun rezultat.
Poliţia roagă persoanele care pot oferi informaţii despre tânăr să apeleze numărul de urgenţă gratuit 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Sursa: AGERPRES