Handbalistele de la Vâlcea, eșec cu Thüringer HC

Publicat de Stan Lucian, 23 martie 2025, 11:52
SCM Râmnicu Vâlcea evoluează contra echipei germane Thüringer HC, în „sferturile” Cupei EHF European League la handbal feminin.
Prima manșă a fost programată sâmbătă, 22 martie, la Bad Langensalza, unde nemțoaicele au învins cu 35-29 (FOTO).
Returul se va juca duminică, 30 martie, de la ora 15:00, în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea.
Câștigătoarea dublei manșe va merge la turneul Final Four, care va avea loc în zilele de 3-4 mai, la „Raiffeisen SportPark” din orașul austriac Graz.
Trofeul este deținut de formația norvegiană Storhamar Handball Elite.
Autor: Septimiu Cioloboc