Handbal: tricolorele, învinse și în Danemarca
Publicat de MIRELA ROTAR, 6 martie 2022, 09:07
Naționala feminină de handbal senioare a României joacă în grupa a 2-a preliminară a Campionatului European EURO 2022, alături de Danemarca, Austria și Insulele Feroe. Miercuri, 2 martie, au avut loc meciurile etapei a 3-a: România – Danemarca 28-35, la Mioveni și Insulele Feroe – Austria 24-29, la Torshavn.
Runda a 4-a s-a desfășurat sâmbătă, 5 martie, cu jocurile: Danemarca – România 32-27 (FOTO, cu tricolorele în echipament roșu), la Odense și Austria – Insulele Feroe 26-22, la Maria Enzerdorf.
Grupa este condusă de formația Danemarcei (cu 8 puncte), urmată de Austria (cu 5 puncte), România (cu 3 puncte) și Insulele Feroe (zero puncte). Primele două clasate se vor califica la turneul final, care va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru, în perioada 4-20 noiembrie.
Etapa a 5-a se va desfășura miercuri, 20 aprilie, cu partidele: Insulele Feroe – România (începând cu ora 21:00, la Torshavn) și Austria – Danemarca (de la ora 21:25, la Graz).
Septimiu Cioloboc