Handbal: Corona Braşov va înfrunta HZRK Grude, în primul tur al Cupei EHF
Publicat de radiomures, 20 iulie 2016, 08:56
Echipa de handbal Corona Braşov şi-a aflat adversara pe care o va întâlni în primul tur al Cupei EHF. Echipa antrenată de Mariana Tîrcă şi Dumitru Berbece va juca în compania echipei HZRK Grude, din Bosnia Herţegovina, primul meci urmând să se dispute în week-end-ul 10-11 septembrie 2016, în deplasare.
Antrenorul Dumitru Berbece a spus că este o tragere bună şi că nu se pune problema accederii în turul următor:
Nu ştim mai nimic despre echipa aceasta, dar ne vom interesa, pentru a putea pregăti cât mai bine aceste două jocuri în compania lor. Consider că este o tragere foarte bună pentru noi, e o deplasare destul de lungă, dar e bine, nu se pune problema să nu ne gândim la calificarea în turul următor. Fără doar şi poate luăm în calcul doar calificarea. Tot ce ne dorim este să avem fetele sănătoase şi să începem cu tot lotul returul de campionat.”
În altă ordine de idei, în perioada 11-13 august, Corona va participa la un turneu la Ploieşti, alături de CSM Ploieşti, Măgura Cisnădie şi HCM Vâlcea. În 20-21 august, jucătoarele Braşovului vor merge la Roman pentru un alt turneu de verificare, alături de CSM Ploieşti, CSM Unirea Slobozia şi HCM Roman, pentru ca o săptămână mai târziu, între 26-28 august să organizeze pe teren propriu, un turneu internaţional, alături de Iuventa Michalovce, HCM Roman, Dunărea Brăila, HCM Roman, SCM Craiova şi CSM Unirea Slobozia.
Dumitru Berbece a mai adăugat că este benefic pentru echipă să joace cât mai multe partide de verificare în această perioadă:
Vom avea în faţă un sezon dificil, aşa că ne prind tare bine aceste jocuri amicale. În ele ne putem da foarte bine seama pe unde suntem şi până începem competiţiile vom şti foarte bine ce trebuie să mai punem la punct din punct de vedere tehnico-tactic. Sperăm să facem jocuri bune şi să începem noul sezon într-o formă cât mai bună.”
Dorin Duşa