Halterofila Mihaela Cambei, medaliată cu argint la Jocurile Olimpice
Publicat de Rotar Mirela, 8 august 2024, 00:03
Reprezentanta țării noastre a cucerit, miercuri seara, medalia de argint la categoria 49 kg, cu un total de 205 kg (93 kg la stilul smuls și 112 kg la stilul aruncat).
Aurul a fost câștigat de chinezoaica Zhihui Hou cu 206 kg la total și care a stabilit un nou record olimpic la smuls cu 117 kg. Pe cea de-a treia poziție s-a clasat thailandeza Surodchana Khambao, cu 200 kg.
La atletism, în finala de aruncare a discului, Alin Firfirică a terminat pe cea de-a 11-a poziție cu 64,45 metri.
Până acum, bilanțul României la Jocurile Olimpice de la Paris este de 8 medalii, dintre care 3 de aur, 4 de argint și 1 de bronz. Medaliile de aur au fost cucerite de înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi de echipajul feminin de 8+1 (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).
Medaliile de argint au fost aduse de canotoarele Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg. Bronzul a fost obținut de David Popovici în proba de 100 metri liber.
Autor: Valeriu Voaideș