„Hai fetiţo” şi „Tigrul de iarnă” au ajuns în America

Publicat de radiomures, 22 iunie 2017, 10:39
2 aeronave de luptă pentru şcoală şi antrenament produse în anii 80 la Braşov, la IAR Ghimbav, au luat parte la Salonul aeronautic găzduit de Olimpia, capitala statului Wahshington, SUA.
Aparatele au fost achiziţionate de pasionaţi ai aerului americani şi au fost expuse la Olympic Air Show, în 17 şi 18 iune, eveniment desfăşurat la Muzeul Aerului din Olimpia.
Acestea au fost botezate sugestiv „Hai fetiţo” şi „Tigrul de iarnă”, iar noii proprietari le-au păstrat numele originale şi tricolorul imprimate pe fuselaje.
„Hai fetiţo” este un IAR – 823 seria 5 fabricat în 1974 la Braşov şi importat în SUA în 1999 şi a fost pictat în memoria asului aerului locotenent de aviaţie Ion Di Cesare, care a avut la activ 16 inamici doborâţi în luptele aeriene din Al Doilea Război Mondial. Celălalt aparat, „Tigrul de iarnă” este tot un IAR – 823, seria 22 şi a fost achiziţionat de proprietarii americani în iunie 2000 de la Forţele Aeriene Române.
Virgil Natea