Guvernul se pregăteşte de restructurare
Publicat de radiomures, 25 noiembrie 2014, 12:26
Potrivit unor surse citate de Mediafax, premierul Victor Ponta le-a spus, azi, deputaţilor PSD că vrea, în acest moment, să restructureze Guvernul, Congresul partidului urmând să fie convocat în primăvara anului viitor.
Sursele citate au arătat că Ponta a fost în asentimentul tuturor atunci când a vorbit despre restructurarea Guvernului, fapt care ar echivala cu venirea noului Cabinet în Parlament pentru a obţine votul parlamentarilor.
Aceleaşi surse au arătat că restructurarea Cabinetului echivalează cu o comasare a unor ministere.
Mediafax