Guvernul nu poate ajuta, deocamdată, combinatul Azomureș

Publicat de Rotar Mirela, 2 martie 2023, 20:35
Prezent la Târgu Mureș la aniversarea celor 20 de ani de existență a Forțelor pentru Operații Speciale, premierul României, Nicolae Ciucă, a avut o întâlnire și cu reprezentanții combinatului chimic Azomureș.
Aceștia i-au explicat problemele care au dus la sistarea producției, iar premierul a subliniat că reluarea producției de îngrășăminte chimice este o prioritate pentru agricultura și securitatea alimentară a țării noastre, mai ales în actualul context generat de conflictul din Ucraina, cu efectele economice și sociale pe care acesta le-a generat.
Nicolae Ciucă:
Am avut o întâlnire cu reprezentanții Azomureș. Am vrut să aflăm de ce în momentul de față nu au pornit producția. Este clar că discuțiile sunt legate de competitivitatea produselor, care este strâns dependentă de prețul gazelor şi am promis că în funcție de discuțiile tehnice pe care vom continua să le avem atât cu dumnealor, cât și cu producătorii de gaz din ţara noastră, pentru că nu putem să luăm o măsură unilateral doar pentru un producător și trebuie să vedem cum facem în așa fel încât decizia pe care o vom lua să fie aplicată pentru toți marii consumatori, atât de gaz, cât și de energie.
Azomureș produce anual aproximativ 1,5 milioane de tone de îngrășăminte, din care 1,1 pentru piața internă.
În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri netă de 2,5 miliarde de lei și un profit net de 86,6 milioane de lei.
Raluca Creț