Guvernul a luat o serie de măsuri sociale
Publicat de radiomures, 16 iunie 2016, 19:13
Guvernul a luat o serie de măsuri sociale, pentru unele categorii de persoane şi ajutoare financiare pentru sectorul agricol. Astfel, 175 de milioane de euro se vor îndrepta spre construcţia de locuinţe pentru persoane sau familii tinere destinate închirierii, potrivit unui proiect de lege adoptat astăzi de guvern, care ar urma să fie pus în practică în perioada 2016 – 2020, iar beneficiarii vor fi acele persoane până în 35 de ani.
Tot astăzi, executivul a aprobat ajutoare de urgenţă în sumă de 915 mii de lei, venind astfel, în sprijinul a 257 de familii şi persoane singure, afectate de calamităţi naturale, incendii sau probleme grave de sănătate. Beneficiarii au fost identificaţi pe baza anchetelor sociale realizate de agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială din 14 judeţe, printre care: Bacău, Bistriţa Năsăud, Buzău, Giurgiu, Mureş, Iaşi, Vaslui, Vâlcea.
Pe de altă parte, peste 110 milioane de euro vor fi direcţionate spre agricultori, sub formă de ajutoare naţionale tranzitorii şi scheme de sprijin în sectorul vegetal pentru anul trecut de plată.