Guvernul a aprobat modernizarea a 20 de treceri de cale ferată în judeţul Braşov

Publicat de Uifalean Cristian, 3 august 2023, 18:07
Guvernul a aprobat, joi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiţii privind modernizarea de 20 de treceri la nivel cu calea ferată din judeţul Braşov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Investiția este de peste 137 de milioane lei, iar banii provin din fonduri externe, nerambursabile, aferente Programului Transport 2021 – 2027, dar şi de la bugetul de stat, a precizat Mihai Constantin, după şedinţa de Guvern.
El a mai precizat că durata de execuţie a obiectivului este de şase luni.