Guvernul a aprobat creșterea salariilor de bază ale angajaților din sănătate și asistență socială în medie cu 20%.
Publicat de Stan Lucian, 8 martie 2024, 07:32
Pentru corectarea inechităților din sistem, cei cu venituri mai mari vor primi bani mai puțini, în timp ce pentru personalul medical cu salarii mici, creșterile vor fi semnificativ mai mari.
Astfel, potrivit ordonanței de urgență, asistenții medicali vor avea anul acesta salarii majorate cu 30 la sută, iar medicii cu doar 8 procente.
Măsura se va aplica și personalului din cadrul Agenției Naționale de Transplant, Oficiului Central de Stocare pentru Situații Speciale, Academiei de Științe Medicale și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
Majorarea de 20% va fi aplicată, totodată, și angajaților din unitățile și centrele de asistență social.
Sursa: RRA