Grup de lucru pentru combaterea evaziunii fiscale, la Mc. Ciuc.
Publicat de radiomures, 13 martie 2012, 00:00
Acesta s-a constituit astăzi. O dispoziţie în acest sens a fost dată de Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca. Acest grup de lucru este constituit din prefectul judeţului, Ladanyi Laszlo-Zsolt şi şefii mai multor instituţii, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor , Garda Financiară, Poliţia judeţeană, Direcţia Generală Anticorupţie-Biroul Harghita şi Secţia Judeţeană de Informaţii şi Protecţie Internă. Subprefectul Harghitei, Constantin Strujan, a declarat că acest grup a fost constituit pentru a informa cu rapiditate Ministerul de Interne cu privire la rezultatele activităţilor pe care le desfăşoară pe linia combaterii evaziunii fiscale. Potrivit sursei citate, aceste informări către minister vor fi săptămânale, prima urmând să fie făcută în data de 19 martie.
Ioana Dima