Gripă aviară diagnosticată într-o fermă de tip comercial din Maramureş

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 ianuarie 2020, 08:08
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anunţă diagnosticarea gripei aviare într-o fermă de tip comercial din judeţul Maramureş.
Pentru izolarea focarului se vor aplica măsurile specifice, care vor fi gestionate de Centrele Locale de Combatere a Bolilor din judeţul Maramureş şi judeţele limitrofe.
Săptămâna trecută, ANSVSA a dispus aplicarea, la nivel naţional, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare în România, după ce Comisia Europeană a informat despre evoluţia unui număr de 9 focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evolua în Polonia.
Luni, o tulpină a virusului de gripă aviară, a fost descoperit la o mare fermă de curcani din nord-vestul Ungariei.