Grindeanu a cerut CCR examinarea votului la moțiunea de cenzură
Publicat de radiomures, 29 iunie 2017, 14:24
Premierul interimar, Sorin Grindeanu, a trimis o solicitare la Curtea Constituţională cu privire la procedura de vot de la moţiunea de cenzură, în urma căreia guvernul condus de el a fost demis în Parlament.
Fostul şef al executivului îi adresează Curţii rugămintea de a examina condiţiile în care senatorii şi deputaţii au votat documentul şi să îi impună pe viitor Legislativului să respecte dispoziţiile constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat.
Vă reamintim că la moţiunea de cenzură de săptămâna trecută, parlamentarii PSD şi ALDE au fost obligaţi să voteze la vedere, deşi votul era unul secret, cu bile.