Grevă generală la Prefectura Brașov
Publicat de APETRI MARGARETA, 10 aprilie 2023, 10:42
Activitatea Instituţiei Prefectului Braşov a fost blocată, astăzi, de greva generală la care au aderat mulţi dintre angajaţii instituţiei, asemeni colegilor din ţară. Principalele revendicări ale angajaţilor au fost trecute pe coli A4, pe care aceştia le-au afişat în timpul protestului pe holurile instituţiei: echivalarea funcţiilor din instituţia prefectului cu cele publice şi aplicarea echitabilă a Legii salarizării 153/2017.
Prefectul Cătălin Văsii a spus că ‘există adevăr’ în revendicări și a precizat că activitatea în aproape toate serviciile a fost suspendată, cu excepţia Paşapoartelor, Înmatriculărilor auto şi Permiselor.
Sindicatele angajaţilor din Instituţiile Prefectului cer transferarea angajaţilor din funcţii teritoriale la funcţii de stat şi trecerea din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în cea a Secretariatului General al Guvernului, după cum a arătat, ieri, Stelica Bordea, liderul Sindicatului din Instituţia Prefectului Buzău, afiliat ‘Egalitatea’.
Sursa: Agerpres