Grefierii anunţă proteste, începând de astăzi

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 februarie 2018, 08:20 / actualizat: 1 februarie 2018, 14:02
Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea va protesta, azi, prin purtarea unor banderole albe pe braţ, faţă de modul de calcul al drepturilor salariale începând cu 1 ianuarie, anunţă membrii fondatori ai Asociaţia Grefierilor din România, aflată în curs de constituire.
Ei spun că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei.
Activitatea instanţelor sau parchetelor nu va fi afectată de protestul de azi, însă dacă situaţia nu se va rezolva în următoarele zile greferierii vor declanşa mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea activităţii.