Grecia a fost inclusă de autorităţile române pe lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat din cauza numărului mare de cazuri de coronaviurs

Publicat de Corina Muntean, 23 aprilie 2021, 08:38
Lista a fost actualizată, ieri, şi cuprinde 60 de state şi teritorii. Alături de Grecia, în aşa numita zonă galbenă se află, între altele, Turcia, Bulgaria, Maldive, Franţa, Italia, Germania sau Statele Unite.
Republica Moldova a fost scoasă de pe această listă.
Persoanele care sosesc în România din aceste ţări trebuie să stea în carantină pentru 14 zile. De asemenea, cei care se întorc din ţările respective au obligaţia să prezinte un test COVID negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ stau în carantină doar 10 zile.
Măsura nu se aplică celor care au fost vaccinaţi cu ambele doze sau care au avut în ultimele 90 de zile COVID-19.