UPDATE Grav accident pe Valea Oltului
![UPDATE Grav accident pe Valea Oltului UPDATE Grav accident pe Valea Oltului](https://i0.wp.com/www.radiomures.ro/wp-content/uploads/2018/01/accid-valea-oltului.jpg?resize=850%2C479&ssl=1)
Publicat de radiomures, 2 ianuarie 2018, 16:25 / actualizat: 2 ianuarie 2018, 20:32
UPDATE 16:45 Şase persoane au fost rănite pe şoseaua dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, unde traficul este îngreunat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu.
Unul din cei şase răniţi este în comă, iar celelalte cinci persoane au multiple fracturi. Trei ambulanţe vor transporta răniţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
***
Patru persoane au fost rănite azi, într-un accident rutier care a avut loc pe Valea Oltului pe şoseaua dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, unde traficul este îngreunat, potrivit Poliţiei.
Un şofer care circula dinspre Vâlcea spre Sibiu a pătruns pe contrasens, din cauza vitezei prea mari, şi a lovit o altă maşină.
Trei ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu.