Grav accident pe DN1!
Publicat de radiomures, 21 iulie 2015, 13:31 / actualizat: 21 iulie 2015, 17:42
Accident mortal în această dimineaţă pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din localitatea bihoreană Săcădat. Un tânăr de 23 de ani, din judeţul Mureş, a murit după ce a intrat cu maşina pe care o conducea sub un TIR. Impactul a fost atât de puternic încât pentru extragerea victimei a fost necesară intervenţia unei macarale care a ridicat camionul.
Accidentul s-a petrecut în această dimineaţă, 21 iulie 2015, în jurul orei 07.30, în afara localităţii Săcădat, pe Drumul Naţional 1.
Tânărul de 23 de ani, din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş, conducea un autoturism marca Ford, iar pe o porţiune de drum în aliniament a pierdut controlul volanului, a pătrus pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotren condus regulamentar de un bărbat din comuna bihoreană Roşia. Acesta din urmă a încercat să evite impactul frontal şi a intrat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers, însă a fost în zadar. Tânărul şofer de 23 de ani a suferit leziuni care i-au provocat decesul. Este posibil să fi adormit la volan”, a precizat subcomisar de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor.
La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de prim ajutor. Este vorba despre o autospecială de stingere, echipajul de Terapie Intensivă din cadrul SMURD, un echipaj de prima ajutor cu medic al Serviciului de Ambulanţă Bihor şi autospeciala de descarcerare grea. Din păcate, pentru tânărul din Mureş nu s-a mai putut face nimic, astfel că medicii au constatat decesul.
Foto: punctul.ro