Grav accident din cauza unei mașini neasigurate, în județul Mureș
Publicat de Stan Lucian, 27 decembrie 2023, 17:01
Evenimentul rutier s-a produs pe DC 84, în localitatea Șeulia de Mureș,comuna Cucerdea.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un autoturism, neasigurat corespunzător ulterior opririi, pe o porțiune de drum în rampă, ar fi surprins și accidentat două persoane.
Este vorba despre două femei din localitate, de 66 și 68 de ani, care au fost rănite grav.
Victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
În cauză polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cu ocazia cercetărilor urmând a fi stabilite toate circumstanțele și dinamica în care s-a produs evenimentul.
Autor: Sorin Șchiopu