Grădinița Codrișor din Tg. Mureș, închisă până în 15 ianuarie

Publicat de radiomures, 28 noiembrie 2017, 12:23
Părinții au fost anunțați că grădinița va fi închisă începând de azi până pe 15 ianuarie, din cauza unui robinet ce s-a spart în week-end și a inundat întreaga grădiniță de pe strada Moldovei.
Conducerea unității împreună cu Primăria și Inspectoratul Școlar au căutat soluții de găzduire temporară a celor peste 180 de copii de la Codrișor.
Prima grădiniță ce s-a oferit să-i primească a fost Paradisul Copilăriei, tot din cartierul Tudor, spune directoarea de la Codrișor, Maria Laslo:
Părinții au fost foarte înțelegători. Cei care n-au avut o soluție, au lăsat copiii puțin, în zona neinundată, și apoi i-au dus acasă, însă s-a găsit soluția mutării copiilor la Grădinița Paradisul Copilăriei, la Electromureș. Ei aveau săli de joacă, special amenajate și, pentru noi, le-au elibera, deci s-au creat condiții optime pentru copiii de la Codrișor. Astăzi nu s-au dus decât vreo 30 de copii, s-au amenajat vreo două săli de clasă dar domnul director mi-a spus că se pot amenaja câte avem nevoie, până la 6. Mare ghinion a fost să se întâmple acum, și în week-end, și iarna, și înainte de sărbători. Pregăteau serbări…”
Reprezentanții Primăriei spun că lucrările la Codrișor vor începe mâine dimineață. Deocamdată nu se pot face prea multe lucrări deoarece apa cutrge încă în clădire. Au fost afectate mobilierul, pardoseala, pereții și tavanul de la parter.
Vestea bună e că lucrările s-ar putea finaliza mai repede de 15 ianuarie, spune directorul adjunct al Direcției Școli din cadrul Primăriei Municipiului Tîrgu-Mureș, Horațiu Lobonț:
Inundația a fost cauzată de un robinet de la etaj. Vreau să vă spun că încă picură din tavan, deci nu se poate zugrăvi, deci acolo nu ai ce să faci. Sperăm ca în două săptămâni etajul să fie gata iar parterul, în funcție de cum se usucă. Se aerisește în momentul de față, încălzirea este pornită, deci facem chiar toate eforturile ca și copiii să revină în grupele lor. În primul rând, vom termina sălile de grupă, grupurile sanitare dar eu zic că 15 ianuarie este un termen foarte îndepărtat, foarte pesimist.”
Direcția Școli din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureș face în aceste zile o evaluare a pagubelor, dar și o anchetă privind respectarea notmativelor de funcționare la Grădinița Codrișor.
Cristina Bulbescu