Grădina Zoologică Brașov marchează Ziua Biodiversităţii

Publicat de Stan Lucian, 20 mai 2024, 19:39
Grădina Zoologică Braşov va marca, miercuri, Ziua Internaţională a Biodiversităţii, printr-o serie de activităţi cu tema ‘Când biodiversitatea este în pericol, omul este în pericol’.
Printre activităţi se mai numără jocuri educative şi ateliere în cadrul cărora vor putea afla lucruri interesante despre natură şi despre cum o pot proteja.
Activităţile vor debuta la ora 10,00 şi sunt planificate să dureze până la ora 16,00, însă programul poate suferi modificări în funcţie de condiţiile meteorologice, a transmis conducerea Zoo Braşov.
În fiecare an, ziua de 22 mai marchează Ziua Mondială a Biodiversităţii, scopul acesteia fiind de a creşte gradul de conştientizare asupra problemelor legate de biodiversitate şi de a promova eforturile de conservare a acesteia.