Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe avertizează că rezervele de apă au scăzut din cauza secetei
Publicat de Rotar Mirela, 22 iulie 2022, 08:10
Operatorul regional Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe, care asigură servicii de apă şi canalizare în aproape jumătate din localităţile din judeţ, a făcut apel către cetăţeni să nu folosească apa potabilă din reţea pentru irigaţii sau pentru umplerea bazinelor ori piscinelor, avertizând că rezervele de apă au scăzut din cauza secetei.
Aceştia au făcut, totodată, un apel şi către locuitorii oraşului Întorsura Buzăului şi comunelor Sita Buzăului şi Barcani să limiteze consumul de apă la strictul necesar pentru a se evita întreruperea furnizării acesteia.