Google România aduce îmbunătăţiri platformei Classroom şi lansează noi instrumente educaţionale
Publicat de Corina Muntean, 28 septembrie 2021, 07:35
În noul an educațional care se anunță a fi – mai devreme sau mai târziu – ca și precedentul, în format online, Google România aduce îmbunătăţiri platformei Classroom şi lansează noi instrumente educaţionale.
În prezent, la nivel naţional, 5.028 de şcoli din aproape 2.500 de localităţi utilizează Google Classroom, ceea ce reprezintă aproximativ 80% din şcolile din România. În acest context, numărul şcolilor care utilizează Google Classroom a crescut de aproape douăzeci de ori de la începutul pandemiei, în primăvara lui 2020.
Începând cu această toamnă, în Google Classroom profesorii vor putea da mai uşor teme către clase diferite, iar elevii vor avea la dispoziţie aplicaţia Classroom Android în modul offline. Acest lucru înseamnă că vor putea să-şi facă teme de pe telefon, chiar dacă sunt în modul offline.
Mai mult, Google Meet din Classroom va aduce câteva schimbări care vizează siguranţa. Una dintre ele este ‘sala de aşteptare’, unde toţi elevii dintr-o clasă vor sta până vine profesorul, când vor intra în respectiva clasă online.
În plus, cei care nu sunt pe lista elevilor dintr-o anumită clasă vor putea participa la ora online doar după ce vor primi permisiunea profesorului, astfel încât să nu existe participanţi neinvitaţi la oră’, precizează compania de tehnologie.
De asemenea, Google aduce în prim-plan noi instrumente dedicate elevilor şi părinţilor, unul dintre acestea fiind platforma Eroii Internetului, unde utilizatorii pot învăţa, împreună, într-un mod interactiv, cum pot naviga în siguranţă pe Internet. Gigantul american de tehnologie lansează și Jambord – o tablă virtuală la care profesorii au acces şi unde elevii pot lipi stickere virtuale, încărca imagini şi comenta în timp real.
Practic, elevii pot vedea pe telefon, în 3D, sau chiar în spaţiul camerei în care se află, anumite lucruri care li se predau la şcoală, despre animale terestre, acvatice, păsări, dinozauri, sisteme ale corpului uman (digestiv, circulator, nervos, endocrin, respirator, limfatic, etc), structuri celulare (mitocondria, celula vegetală, nucleul celular ori procariota) sau termeni din biologie (globulă roşie, eucariote sau monocotiledonate).
Totodată, cu ajutorul Lens, elevii pot face o poză unei ecuaţii sau probleme, iar apoi au acces rapid la rezultate care să-i ajute, precum ghiduri pas-cu-pas pentru rezolvarea problemei şi explicaţii detaliate pentru a înţelege mai bine conceptele-cheie. Iar aplicaţia Calculator – Cel ‘built-in’ pe care Google o pune la dispoziţie din căutarea ‘calculator’ poate ajuta elevii să rezolve multe probleme de matematică.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Ascultati rubrica Info Gadget, în fiecare zi de marți, la ora 9:20, în emisiunea ”Bună dimineața, Transilvania!”, pe frecvențele 102,9 FM / 98,9 FM /94,9 FM – Borsec și online pe www.radiomures.ro.