Ghid Medical | Simptomele Adenomului de prostată

Publicat de Stan Lucian, 7 septembrie 2023, 17:00 / actualizat: 27 septembrie 2023, 23:08
Primul simptom care trebuie să atragă atenția suferindului asupra unei boli a prostatei determinându-l să se prezinte la un consult medical este reprezentat de micțiunile frecvente din timpul nopții.
Bolnavul se trezește din somn cel puțin de 2-3 ori pe noapte și trebuie să urineze.
Cu timpul apare o greutate la urinare, jetul urinar apare mai târziu și are o presiune scăzută.
În fazele inițiale, bolnavul urinează aproape normal în timpul zilei. Din acest motiv amână prezentarea la medic considerând simptomele apărute în timpul nopții drept tulburări datorate vârstei.
De fapt, în acest caz, este vorba despre primele semen de manifestare ale unei tumori a prostate, iar dacă nu se începe un tratament boala va continua să se agraveze.
Cu timpul, micțiunile vor deveni tot mai frecvente atât ziua, cât și noaptea.
Greutatea la urinare se accentuează, iar presiunea jetului de urină devine tot mai slabă, indifferent cât de mult se forțează bolnavul să urineze.
Pacientul simte că nu și-a golit complet vezica urinară și are o senzație neplăcută de plenitudine în regiunea hipogastrică, adică acea zonă situate sub ombilic, zonă corespunzătoare vezicii urinare.
Micțiunile incomplete predispun la o serie de complicații.
Astfel, bolnavii de adenoma de prostată fac mult mai frecvent infecții urinare sau calculi, adică cee ace în termini populari se cheamă piatră la rinichi sau în căile urinare.
Suferințele pot fi și mai grave în fazele avansate ale bolii, când se produce și afectarea rinichiului, care cu timpul poate merge chiar până la scleroză renală, ceea ce va scoate din funcție o bună parte din rinichi ajungându-se până la insuficiență renală.
De reținut că în aceste stadia tardive boala este cu mult mai greu de tratat, iar posibilitățile de vindecare sunt extrem de reduse.
Autor: Sorin Șchiopu
Editor: Lucian Stan
Fiecare om e autorul propriei sale sănătăți sau boli. Sănătatea noastră depinde de ceea ce facem in fiecare zi. La Radio Târgu Mureș avem sfaturi pentru toate categoriile de ascultători.
Ascultă „Ghid Medical” cu Sorin Șchiopu, în fiecare zi de luni până vineri, de la 8,40 la emisiunea „Bună dimineața, Transilvania!” sau de la 12,50 la emisiunea „Pulsul zilei” . Numai la Radio România Tg.Mureș, pe frecvențele 102,9 FM și 98,9 FM.