Ghid Medical | Prevenția bolilor cardiovasculare

Publicat de Stan Lucian, 29 septembrie 2023, 16:05 / actualizat: 19 octombrie 2023, 10:41
Bolile cardiovasculare se clasează pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește cauzele de deces.
Prevenția este, așadar, esențială și implică un diagnostic precoce al bolnavilor cu factori de risc comportamentali, precum fumatul, dieta nesănătoasă, sedentarismul, obezitatea, consumul de alcool în cantități dăunătoare sănătății.
Specialiștii spun că, dacă e să vorbim despre prevenția bolilor cardiovasculare, este foarte importantă introducerea programelor educaționale în școală.
Aceasta ar avea un rol esential în a-i forma pe copii cu privire la stilul de viață sănătos.
Ei trebuie ajutați să conștientizeze importanța orei de educație fizică. Totodată, alimentația nu trebuie neglijată, se poate interveni asupra a ceea ce se cheamă factori de risc modificabili, precum fumatul, sedentarismul, sau excesul de sare.
Se pune întrebarea în ce măsură poate medicul să contribuie la conștientizarea importanței prevenției.
Este de observat că, atâta timp cât pacientul român nu simte durere acesta nu este cooperant.
Este greu să-i faci pe oameni să înțeleagă că trebuie să facă un control anual. Trebuie, însă, găsite modalități de a rezolva această problemă, pentru că sunt țări precum Portugalia, Ungaria sau Polonia, în care s-a înregistrat o scădere semnificativă a incidenței bolilor cardiovasculare, după ce s-au implementat programe de conștientizare a populației.
Autor: Sorin Șchiopu
Editor: Stan Lucian
Fiecare om e autorul propriei sale sănătăți sau boli. Sănătatea noastră depinde de ceea ce facem în fiecare zi. La Radio Târgu Mureș avem sfaturi pentru toate categoriile de ascultători.
Ascultă „Ghid Medical” cu Sorin Șchiopu, în fiecare zi de luni până vineri, de la 8,40 la emisiunea „Bună dimineața, Transilvania!” sau de la 12,50 la emisiunea „Pulsul zilei” . Numai la Radio România Târgu Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM -Borsec și online pe www.radiomures.ro.