Gheorgheniul și Ciucul se înfruntă într-o nouă dublă la hochei

Publicat de Corina Muntean, 3 ianuarie 2021, 11:24
Cele două formații vor fi adversare duminică, 3 ianuarie și luni, 4 ianuarie, de la orele 18.30, la Gheorgheni, într-o nouă dublă confruntare care contează atât pentru Erste Liga, cât și pentru Campionatul Național.
Cele două grupări harghitene s-au întâlnit și în ultima săptămână din 2020, la Miercurea Ciuc, Sport Club din localitate câștigând ambele meciuri cu 6-3 și 6-2.
Erste Liga s-a reluat, vineri, 1 ianuarie, cu partidele UTE Budapesta –DEAC Debretin 7-5 și Fehervari Titanok-Dunaujvaros 3-4, după loviturile de departajare.
Duminică, pe lângă jocul dintre Hochei Club Gheorgheni și Sport Club Miercurea Ciuc, în Erste Liga mai sunt programate partidele:
Ferencvaros Budapesta-MAC Ujbuda, Opten Vasas-UTE Budapesta și DEAC Debretin-Dunaujvaros. În clasament conduce DEAC Debretin cu 39 de puncte, aceasta fiind urmată de MAC Ujbuda cu 38 și Ferencvaros, cu 37 de puncte.
Dintre echipele din România, cel mai bine stă Corona Brașov, care se clasează pe locul V, cu 33 de puncte din 13 partide. Brașovenii vor debuta în noul an la 8 ianuarie, în deplasare, contra echipei ungare UTE Budapesta.
Hochei Club Gheorgheni și Sport Club Miercurea Ciuc ocupă locurile VI și VII, cu 22 de puncte din 17 meciuri, respectiv cu 19 puncte, din doar 9 partide disputate.
Valeriu Voaideș