Germanul Lucas Carstensen, victorie în prima etapă a Turului României

Publicat de Hategan Raul, 7 septembrie 2022, 21:01
Etapa I a Turului Ciclist al României, desfășurată miercuri între Satu Mare și Bistrița, pe o distanță de 204 km, a fost câștigată de germanul Lucas Carstensen de la echipa Bike Aid.
Acesta a fost urmat pe podium de cehul Daniel Babor (Elkov Kasper) și de românul Eduard Grosu, de la formația italiană Drone Hopper.
După prologul de la Satu Mare și prima etapă, lider în clasamentul general este Eduard Grosu.
Joi este programată etapa a II-a, Bistrița-Tg.Mureș, pe o distanță de 181 de km. Caravana Micii Bucle este așteptată să soseacă în Tg.Mureș în intervalul orar 15.50-16.10. Cicliștii vor intra în oraș dinspre localitatea Voiniceni și vor urma traseul format din străzile Decebal-Burebista-Călărașilor-Piața Trandafirilor-Piața Victoriei.
La ediția din acest an a Turului României participă 20 de echipe profesioniste din ţări precum Spania, Columbia, Statele Unite ale Americii, Canada, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă.
În cursă sunt înscrise, de asemenea, echipele naţionale ale României şi Bulgariei, precum şi toate cele trei echipe continentale din România: Mentorise Elite Team CFX, Giotti Victoria Savini Due şi Novak Team.
Competiția este transmisă, în premieră, de Eurosport.
Valeriu Voaideș