George Scripcaru nu mai vrea postul de edil șef al Brașovului
Publicat de radiomures, 7 septembrie 2015, 09:09
Acesta a anunțat că prioritățile sale viitoare sunt legate de familie, astfel că nu va mai candida anul viitor la postul de primar. Liberalii brașoveni s-au gândit deja la cei pe care îi vor susține în lupta pentru postul de primar al Braşovului, la alegerile din 2016, după ce primarul George Scripcaru a anunțat că a obosit și că nu mai participă la această cursă.
Cei 6 membrii ai PNL Brașov care vor postul de edil șef sunt actualii viceprimari, Adina Durbacă și Ciprian Bucur, dar şi consilierii locali Adrian Oprică, Sergiu Chifu şi Carmen Ferghete Ţop.
Președintele PNL Brașov și actual primar al municipiului, George Scripcaru a declarat că-i va susține pe toți și le va fi alături în lupta pentru fotoliul de primar.
Nici social-democrații brașoveni nu stau cu mâinile în sân, astfel că în curând, organizația municipală a PSD Brașov va face un sondaj de opinie pentru a îşi desemna candidatul la funcţia de primar al municipiului Braşov la alegerile din 2016.
Până la această dată cel înscris oficial în cursă este consilierul local și fost viceprimar al Brașovului, Răzvan Popa însă în sondaj vor mai apărea încă două nume. Cel al consilierului local Cătălin Leonte, fost pretendent la fotoliul de primar la ultimele alegeri dar și Claudiu Susanu, cms.șef al CRPC.
Vali Blajovan
Sursa foto: arhiva