Gavril Dejeu a lansat la Brașov, cartea sa „Pe firul evenimentelor“
Publicat de radiomures, 18 mai 2013, 14:51
Fostul ministru de Interne, Gavril Dejeu și-a lansat cartea sa „Pe firul evenimentelor”, la Librăria Șt.O.Iosif din Brașov .
„Scrierea aceasta nu se vrea încadrată nicăieri”, a spus fostul ministru. „Va părea a fi autobiografică sau memorialistică, dar n-am urmărit dinadins s-o plasez nici de-o parte nici de cealaltă. Am urmărit un singur gând, un singur scop, anume să aştern pe hîrtie aspecte efectiv trăite pe parcursul a peste 70 de ani, ale unor evenimente semnificative începând cu războiul şi ocupaţia Ardealului de Nord, trecând prin regimul comunist şi încheind cu revoluţia şi zbaterile postrevoluţionare”, a mai adăugat Gavril Dejeu. Cât despre lansare, Brașovul nu a fost ales la întâmplare, spune autorul.
„Cred că este importantă această carte pentru că fostul ministru de Interne este primul politician care a arătat că există demisie de onoare, părăsind fotoliul ministerial după evenimentele din Valea Jiului, când forţele de ordine au fost ridiculizate de către minerii care mărşăluiau spre Bucureşti”. Iată ce a spus despre acest volum și preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic, Octav Bjoza, prezent și el la eveniment.
Vali Blajovan