Gârlița mare și gâsca de vară scapă, temporar, de vânătoare

Publicat de Corina Muntean, 2 noiembrie 2020, 15:47
Curtea de Apel Târgu Mureș a decis suspendarea vânătorii la două specii de rață – gârlița mare și gâsca de vară – după ce Ministerul Mediului și al Pădurii a aprobat cotele de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic.
Cererea de suspendare a vânătorii a fost depusă de Asociația OTUS din Odorheiu Secuiesc, decizia Curții nu este definitivă dar trebuie aplicată din momentul pronunțării.
Reprezentanta Asociației Otus, Andrea Szabo:
Curtea de Apel Târgu Mureș este a doua instanță din România care decide de urgență cu privire la necesitatea suspendării ordinului pentru aprobarea cotelor de recoltă la anumite specii de păsări. Cu alte cuvinte, instanțele din România ne spun opriți vânătoarea la gâște pentru că altminteri prejudiciul imminent se va produce, iar populații mondiale ale acestor specii vor avea de suferit. Este, totodată, un mare succes al societății civile care demonstrează încă o dată maturitate și determinare.
Conform cotelor emise de minister, aproape 50 de mii de exemplare de gârliță mare ar fi trebuit vânate, dar și 14 mii de gâște de vară.
Ornitologii spun că aceste cifre sunt extrem de mari și pun în pericol populațiile mondiale, având în vedere că aceste păsări sunt migratoare sau iernează în România.
Papp Tamas, președintele Asociației „Grupul Milvus”:
Ne bucură decizia Curții de Apel Târgu Mureș de a suspenda cotele de vânătoare la gâștele sălbatice. Noi, la Grupul Milvus am subliniat de mai multe ori responsabilitatea României pentru speciile de păsări care migrează prin țara noastră sau care iernează la noi. În acest caz vorbim despre gârlițe care cuibăresc în Siberia și își petrec iarna în România. Noi condamnăm țări precum Siria, Iordania, Egipt pentru masacrul de păsări migratoare, de exemplu, berzele sau cocorii pe care le împușcă în timpul migrației. Dar, nici noi nu suntem mai buni dacă nu ne asigurăm că numărul păsărilor pe care le împușcăm, păsări care nu cuibăresc la noi, nu vin la noi, migrează prin România, dacă nu ne asigurăm că numărul acestora nu este exagerat de mare.
Iulia Vizi