Galeria de deversare a pârâului Vărsăroaia va fi curăţată
Publicat de radiomures, 23 septembrie 2013, 17:46
Galeria de deversare a pârâului Vărsăroaia, din apropierea unui iaz de decantare de la fosta mină Bălan, va fi curăţată de materialul steril care o obtura.
Astfel va fi înlăturat pericolul ce ar fi putut apărea în cazul unor ploi abundente.
Anunţul a fost făcut de prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, care a precizat că lucrările de ecologizare au fost reluate datorită intervenţiilor pe care le-a făcut în comun cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Harghita, Miklos Geza. Pe lângă curăţarea galeriei va fi consolidat şi malul digului, din care s-a desprins materialul steril ce a obturat canalul de deversare.
Problemele în zonă au apărut la mijlocul lunii trecute, iar autorităţile au intervenit prompt pentru ca galeria să nu se astupe total iar apele pârâului să afecteze stabilitatea iazului.
Ioana Dima